RO | EN


17. Preludiu la Electra, de Petru Dumitriu, premieră absolută – Theatrum Mundi (la Teatrul Foarte Mic), 2001

Preludiu la Electra – minimalist, in plina isterie media post Lady D, un spectacol despre decadenta si ipocrizie, transportat din palatul atrizilor direct in culisele unui castel contemporan, cu coffee table si sala de fitness.

 

“ propunerea tânărului regizor Dan Vasile de a aduce in centrul atenției piesa inedită a lui Petru Dumitriu se constituie într-un act de cultură dar și într-unul de curaj… Regizorul, într-o viziune modernă, a intuit drama autorului care se identifică cu drama intelectualului român obligat să aleagă calea exilului…"Preludiu la Electra" este un catharsis postmodern al Fiului risipitor.

Apelând la un asemenea text, misiunea regizorului n-a fost deloc ușoară. În spațiul ingenios creat de Alina Herescu (un amestec interesant între tradiție și modernitate) portretele feminine sunt foarte atent decupate, puternice, nuanțate și misterioase.

Spectacolul este o invitație la relectura miturilor și la “arta de a povesti” într-o viziune regizorală coerentă, dinamică, cu puternice accente dramatice.” (Irnina Budeanu, Drama, 2001)

 

18. Pelicanul, de August Strindberg – Teatrul Naţional Vasile Alecsandri, Iaşi, 2001 – nominalizare pentru Debut, în cadrul Galei Premiilor UNITER, 2001 (nominalizare pentru Cea mai buna actrita – Mihaela Arsenescu Werner in rolul Elise)

2000: Debut oficial... adica intr-un teatru subventionat din bani publici

Pelicanul... aduce reproșurile pe care și le aruncă în față cu cruzime personajele pe un platou de televiziune, cu sponsori... reali! Un joc al convențiilor care pune și mai bine în valoare fragilitatea caracterelor moștenită de la marele autor suedez.

“ Un reușit debut... Dan Vasile a abordat în chip original și matur “Pelicanul”. (Curierul Național, 2000, Natalia Stancu)

“ Piesa, dificilă pentru creatorul de spectacol, este descifrată de directorul de scnă cu migală și precizie, el punând în evidență abisurile psihologice ale personajelor cu o siguranță surprinzătoare la un începător” (Alice Georgescu, Scena, 2000)

“Spectacolul lu Dan Vasile își trimite drama cu duritate spre public și ne anunță un regizor de luat în seamă” (Florica Ichim, România Liberă, 2000)

19. Othello, adaptare după Shakespeare – coproducţie Compania Mică şi Teatrul Luni de le Green Hours, 1999

Tocmai ce se nascuse Compania Mica, inca cruda, se lipeste de Teatrul Luni de la Green Hours si produce una dintre cele mai surpinzătoare “superproductii” pe care le-a vazut underground-ul romanesc de la acea oră: 17 actori, costume și accesorii originale din perioada interbelica (prin grația doamnei Adina Nanu), jazz si multa ironie.

O abordare departe de conveținal a celebrei tragedii shakesperiene, cu textul intens comprimat, “străjerul” transformat în secretara dogelui, accentul mutat pe determinările politice și sociale ale tragediei celor doi îndrăgostiți, o perspectivă îmbibată de umor,... o tragedie văzută de la o distanță postmodernă.

20. Amorul doctor, după Moliere – selecţie la Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara, 1998

Primul spectacol, iesit dintr-o joaca “studenteasca”, invitat la Festivalul de arta medievala de la Sighisoara, invitat apoi in luxoasa sală de spectacol de la Cotroceni.

Farsa lui Moliere transpusa intr-un spectacol tonic, in care majoritatea replicilor sunt cantate, cu decorul pictat naiv (trompe l’oeil).

 

“O montare inventivă, coerentă, amuzantă, jucată cu vervă... în ritm alert, ...montarea fiind presărată cu diverse “găselnițe” regizorale, grație cărora devine extrem de comică, vie, coerentă” (Curentul, 1999, Gabriela Mărgirescu)

 

“Spectacolul lui Dan Vasile beneficiază de prospețime și ritm, de umor și inspirație, autorul versiunii scenice jonglând dezinvolt cu spațiul “la vedere”, cât și cu cel extrascenic, construind gaguri, răsplătite cu aplauzele spectatorilor....gesturi și detalii, resurse ale pantomimei sunt chemate să deseneze mai bine relațiile dintre personajele creionate cu ornamente gândite a trece mai eficient peste rampă savuroasele întâmplări imaginate de autorul lui Tartuffe.” (România Liberă, 1999, Călin Stănculescu)