RO | EN


1. A douasprezecea noapte, de W. Shakespeare, Teatrul Clasic Arad

„A douăsprezecea noapte”, cea dintâi premieră teatrală a anului 2012, poate şi cea mai aşteptată a sezonului a avut loc duminică, 22 ianuarie. Putem afirma astfel că anul acesta a debutat în forţă la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad cu un spectacol după William Shakespeare în regia lui Dan Vasile, care iată, se află la a treia montare pe scena arădeană.  
Vorbind despre spectacolul lui Dan Vasile, trebuie remarcate scenele rigu­ros lucrate şi soluţiile regizorale ingenioase la care se adaugă muzica live interpretată de Fly şi Bobo de la B-Ton şi costumele absolut superbe, realizate de Indre Colta, costume care ar putea reprezenta ele însele un pretext de a veni la teatru.
Ar fi de remarcat şi decorul minimalist, dar sugestiv şi folosit cu imaginaţie semnat de Onisim Colta, care a şi vorbit într-o conferinţă de presă despre buna colaborare cu Dan Vasile, un regizor care acceptă su­gestii, un regizor maleabil şi deschis la nou.
Iată şi invitaţia pe care Bogdan Costea, directoul Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad o face arădenilor de a veni la reprezentaţia de duminică: „Oricând un spectacol pe un text de William Shakespeare este un prilej excelent pentru publicul de teatru de a se bucura de verva şi umorul marelui dramaturg. Credem că spectacolul teatrului nostru va avea o viaţă lungă şi săli pline, iar ceea ce ne face să nădăjduim acest lucru este şi felul în care a fost primit spectacolul la premiera de duminica trecută. Vă aşteptăm cu drag la cea de-a doua reprezentaţie!”
.(Cristina Lazurca, "Glasul Aradului")

 

http://www.prinarad.info/cronica-de-spectator-a-douasprezecea-noapte-de-w-shakespeare

2. Cum va place, de W. Shakespeare, Teatrul de Stat, Constanta, 2011

Vedeta dramaturgiei englezeşti a ajuns pe litoralul românesc, într-un weekend friguros. Pe numele său William Shakespeare, turistul şi-a adus un bagaj voluminos - se ştie că englezii  au nevoie de mai mult pentru a se relaxa - şi s-a stabilit, pentru câteva ore, la Teatrul Soveja. Şi-a scos umbrela, tacticos, iar sub ea a aşezat strictul necesar: personaje, replici şi mult adevăr. Politicos, i-a întrebat pe cei din jur: „Cum vă place?"

Shakespeare este un act de curaj de ambele părţi - actor şi regizor. Un demers al regizorului Dan Vasile, care a montat la Teatrul de Stat Constanţa spectacolul „Cum vă place". Şi bine a făcut, pentru că din repertoriul Dramaticului lipsea misterul marelui S.
Martor tăcut şi atent al iubirilor, orgoliilor şi patimilor din pădurea Ardenilor a fost o tablă uriaşă, pe care care personajele îşi desenează mesajele. Ideea îi aparţine prolificei artiste Ana Bănică, responsabilă de scenografie şi de mare parte din impactul spectacolului. (Violeta Pavelescu, "ADEVARUL DE SEARA ")

 

Prestaţia actorilor Teatrului de Stat Constanţa a fost excepţională weekend-ul acesta la premiera piesei Cum vă place? de William Shakespeare...Publicul a apreciat din plin evoluţia pe scenă a artiştilor, dar şi montarea piesei, într-o altă abordare, una modernă, unde nu numai că se urcă pe scenă cu motocicleta, dar se şi cântă live la chitară şi se desenează pe tablă cu creta. (Mirabela PANFIL, "Replica")

 

3. One nite stand, de Tottone, Teatrul Arca ("La Scena"), Bucuresti, 2011

Costume: Belinda Liu, Aranjament muzical (live): Diky Suratman 

Cu: Adelaida Zamfira, Victor Apetrei, Cristina Ilin, Pavel Barsan, Lacramioara Brecea

4. Lumina întunericului, după Matei Vișniec, Teatrul G. A. Petculescu, Reșița

Un spectacol inspirat de textul lui Matei Vișniec "Si uite-așa ne trezim intr-o bună zi cu mii de câini ieșind din mare" din volumul său de teatru scurt "Imaginează-ți că ești Dumnezeu".

" Dan Vasile are o idee formidabilă: câinele invizibil este un spot de lumină care se apropie şi se îndepărtează de stăpânul lui, ba chiar „iese " la aplauze." (Mircea Ghitulescu, Revista Ramuri)

" That was the touch of brilliance in this show!" ( http://anntracy.blogspot.com/2010_04_01_archive.html)

..."Lumina Întunericului", regizată subtil de Dan Vasile, atent la simbioza sens-semnificație în orice semn și jucată impecabil de Dan Mirea...
(Mircea M. Ionescu, "Taifasuri")

" Nu e nici o surpriza faptul ca regizorul poate face minuni si în cazul unui spectacol cu un singur personaj, ca „Lumina întunericului", dupa Matei Visniec, de la Teatrul de Vest Resita, în regia lui Dan Vasile si interpretarea lui Dan Mirea. De data aceasta, o montare veritabila, cu regie, scenografie, lumini si... sens. Spatiul gândit de scenograful N.D. Vladulescu e compus dintr-o rampa care traverseaza sala - malul marii plin de nisip, cum se va dovedi la sfârsit -, un telescop demontabil si o luminita. De fapt, ultima e luminita-câine care însoteste un orb. Ati intuit, desigur, parabola ofertantului text al lui Visniec care plasmuieste lumi cu usurinta si construieste ambiguitati cum respira. Luminita purtata de nevazator e câine, cum insista personajul, e doar plasmuire a orbului singur, un al doilea suflet cu care se cearta si se împaca toata ziua buna ziua sau, în cod metafizic, echivalenta a destinului surd? Sau poate simbol al credintei, al lui Dumnezeu, al sensului? Evident, toate în acelasi timp. Visniec stie prea bine sa creeze texte si subtexte din situatiile cele mai simple în aparenta. Orbul sau, cu aer beckettian, îsi câstiga pâinea invitând lumea sa vada la telescop cerul cu doi banuti si luna cu unul.
Din amestecul de simboluri, luminita - întuneric (ce poate fi mai de nevazut pentru un orb decât o luminita?), din dialogul cu un Celalalt cu existenta ipotetica, fie alterego, fie fiinta de necontrolat, fie Dumnezeu, fie speranta, când prezenta, când absenta, când certa, când incerta, se naste, cu ajutorul unui actor si a câtorva obiecte, o întreaga problematica. Finalul aduce gradul maxim de ambiguizare. Luminita-câine îl conduce pe orb, aflat într-o permanenta relatie de ura-tandrete cu însotitorul sau, spre o mare apocaliptica. Din ea apar nenumarati alti câini-îngeri ai destinului în cautarea stapânilor care nu mai exista. Drumul e implacabil, personajul îsi scoate ochelarii, vede lumina, dialogheaza cu cineva enigmatic si se afunda în ceata. Locul sau este luat de un orb-copil, cu o noua luminita-câine, cu aceleasi gesturi, aceeasi pozitie, aceeasi îndeletnicire. Pâna când lumina i se asaza si lui pe chip.
Hotarât, acesta e genul de text si regie care ajuta actorul." (Cristina Rusiecki, Cultura 16/2010)

5. Tartuffe, de J.B.P. Moliere, Teatrul Clasic "Ioan Slavici", Arad, 2009

"Se poate spune că spectacolul „Tartuffe", spectacol pentru care regizorul Dan Vasile a revenit pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici" Arad, este un triumf!

Poate cel mai aşteptat spectacol al acestui mijoc de stagiune s-a jucat pentru prima oară sâmbătă, 14 martie, pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, în faţa unei săli pline şi a unui public entuziast.

Mai mult ca sigur, evoluţia lui Dan Vasile se află în atenţia iubitorilor de teatru arădeni, ce au luat contact pentru prima oară cu regizorul în stagiunea trecută, cu ocazia montării spectacolului „Steaua fără nume", după piesa omonimă a lui Mihail Sebastian. Şi se poate afirma cu tărie că acest an care a trecut de la realizarea spectacolului „Steaua fără nume" şi până la „Tartuffe" a însemnat pentru regizorul Dan Vasile o evoluţie. „Steaua fără nume" se joacă cu sala plină în continuare, însă „Tartuffe" a beneficiat, şi va mai beneficia sunt sigură, de multă însufleţire din partea audienţei. Acest lucru se datorează în parte textului foarte generos al lui Moliere, dar şi unei opţiuni de montare care a reuşit să scoată în evidenţă calităţile fiecărui actor în parte.(Cristina Lazurca "Glasul Aradului")

Piesa poate fi văzută în două registre: o dată, ca o comedie despre tarele omului, despre habotnicie, naivitate, perversiune, defecte de caracter; pentru cei avizaţi este însă mai degrabă o dramă care surprinde bine derapajele naturii umane, mereu actuale, de proximitate. De altfel, tocmai pentru a sublinia actualitatea sa, regizorul i-a schimbat finalul; dacă în piesa originală Tartuffe este demascat şi îşi primeşte pedeapsa, fiind întemniţat de rege, în adaptarea prezentată publicului arădean Tartuffe (aşa cum se întâmplă în zilele noastre, când binele nu se mai impune în lupta cu răul) îşi duce planul la bun sfârşit şi are câştig de cauză, obţinând ce şi-a propus, iar la final fumează satisfăcut o ţigară. Ţigara de după...
Spectacolul a fost pus în scenă de Dan Vasile foarte îndrăzneţ. Alegoriile sunt evidente. Tartuffe este în viziunea lui Dan Vasile misionar mormon - rucsacul, ecusonul, accentul englezesc îl trădează. Congregaţia nu are însă nicio relevanţă din punct de vedere al intrigii; la fel de bine poate fi catolic habotnic, sau ortodox convins, sau orice fel de protestant ori neoprotestant. Religia nu contează în interpretarea mesajului, ci trăsăturile pe care jocul actorilor ni le dezvăluie. La fel de bine, Biblia poate fi înlocuită cu orice listă cu angajamentele electorale, sau, dacă vreţi, cu Constituţia, iar echipa de misionari cu orice echipă a oricărui partid politic... (Andrei Ando, "Observator.info")

 

6. Amalia respira adanc, de Alina Nelega, Compania Mică la Teatrul Arca

Personajele evocate de Amalia în poveştile ei de familie, temele colaterale - condiţia femeii, raporturile în cuplu, relaţiile homosexuale - au puterea de a recrea universul regimului comunist în toată aberaţia, absurditatea şi oroarea sa.
Amalia respiră adânc se constituie astfel într-un veritabil epilog al acelei perioade. (Eugenia Anca Rotescu, Liternet)

7. Dragoste în patru tablouri, de Lukas Bärfuss –Teatrul George Ciprian, Buzău, 2008

Un spectacol (extrem) minimalist, despre credință și dragoste, despre cinste și compromis în relația afectivă. Tăios, auster, fără artificii estetice inutile, rafinament în sobrietate, un palimpsest realist-contemporan pe fundal de mister medieval. Un text ireal de poetic intr-o lume tot mai cinica. O experienta teatrala care refuza atributele “placut”, “stil”, “estetica spectaculara”, etc. si se adreseaza direct omului din interiorul fiecarui spectator, fiinta care tanjeste dupa Adevar intr-o lume tot mai poluata de adevaruri relative. Voit aproape de un spectacol-lectura, reprezentatia isi propune sa reactiveze importanta Cuvantului in teatru, comunicarea despartita drastic de vizualul seducator oferind bogatia de sensuri rezonatoare pe potriva filtrelor personale ale fiecarui spectator.

8. Steaua fara nume, de Mihail Sebastian – Teatrul Clasic, Arad, 2008

O viziune fără prejudecăți asupra uneia dintre cele mai cunoscute comedii românești.
Parfum de lux și de cale ferată unsă cu păcură …și prânzul luat pe hârtie de ziar…
Ritmuri balcanice, destine înăbușite, mitocănii și poezie…într-un spectacol despre viața noastră…de-a râsu-plânsu.
O lume-gară fără uși sau ferestre, cu ziduri fluidificate de plânsul unei singurătăți înfundate, printre crâmpeie de amintiri, o curiozitate morbidă fardând fuga de propriul esec...

"Propunerea pe care Dan Vasile o face publicului este una extrem de interesantă îndemnându-l să descopere veleităţi necunoscute ale piesei. În primul rând trebuie menţionată excentrica alegere a regizorului ca spectacolul să fie jucat în sala Studio, rezervată spectacolelor experimentale ...spațiu ce inspiră lipsa chinuitoare de intimitate specifică provinciei aflate la jumătatea drumului între Bucureşti şi Sinaia.Suprafeţele sunt demarcate nu prin linii trasate cu creta precum în „Dogville" (film care l-a inspirat într-un mod binevenit pe Dan Vasile în realizarea spectacolului) ci prin linii imaginare, linii care separă camera profesorului de restul comunităţii, permiţând totuşi pătrunderea aceasteia în cameră.Adaptarea pe care Dan Vasile a făcut-o piesei nu este una facilă. Cu un excepţional sprit de observaţie, Dan Vasile are grijă să găsească o explicaţie plauzibilă si pentru lampa cu petrol din încăperea lui Miroiu, alias Ioan Peter...Acţiunea piesei este adusă mai aproape de zilele noastre, dar fără să se piardă farmecul iniţial al piesei. Mona - Carmen Butariu şi Grig - Dan Antoci sunt creionaţi de către tânărul regizor ca şi întreţinuta tânără şi bogătaşul cam tomnatic cu mai puţină pudoare decât în piesa originală, dar în nici un caz în tuşele grosiere cu care ne-au obişnuit unii regizori de după '89.De fapt nu este nimic grosier în acest spectacol. Fineţea şi delicateţea lui Mihail Sebastian se regăsesc în această comedie."(Cristina Lazurca, "Glasul Aradului")

"Una dintre cele mai îndrăgite piese ale dramaturgiei românești interbelice este prezentată în festCo într-o montare ușor experimentală... ce subliniază lipsa de intimitate de care suferă personajele lu Mihail Sebastian."  (TimeOut)

"Viziune regizorală modernă...spectacolul, frumos gândit de eruditul regizor Dan Vasile avea să termine allegro, iar actorii, chemați de trei ori la rampă, pentru aplauzele publicului bucureștean. "Omul serii" a fost Doru Nica, un "Udrea" irezisitbil în umor și lirism, urmat de Dan Antoci (un histrionic Grig de azi), Carmen Butariu (Mona, remarcabil final), Dorina Darie Peter (Domnișoara Cucu) și Florin Covalciuc (cu farmec în două roluri mici, Pascu și Conductorul)." (Mircea M. Ionescu, "Taifasuri")